Un accident de circulație a avut loc duminică, pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava. Un bărbat, de 57 ani, din Municipiul Dorohoi, județul Botoșani, în timp ce conducea autoturismul, în perimetrul trecerii pentru pietoni amplasată înaintea intersecției în sens giratoriu din zona unui centru comercial, a surprins și accidentat ușor pe o femeie, de 41 ani, din comuna Hănțești, care era angajată în traversarea părții carosabile.
Atât pietonul cât și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, ulterior, conducătorului auto, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, precizează polițiștii suceveni.
One thought on “Accident! Un dorohoian a dat cu mașina peste o femeie”