Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a exprimat, miercuri, dezamăgirea faţă de comportamentul şefului Biroului Vamal Rădăuţi Prut- Botoşani, Octavian Grosu.
Declaraţia şefului judeţului a venit în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă când în cadrul unui proiect s-a pus în discuţie cedarea de către Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a unor module care să fie folosite în punctul Vamal Rădăuţi Prut, având în vedere că spaţiile folosite în prezent de vameşi sunt improprii.
În condiţiile în care se discuta pentru sprijinirea instituţiei pe care o conduce, şeful vamal nu a fost prezent la şedinţă. „Probabil vămuieşte şi acum”, a fost reacţia lui Costică Macaleţi.
În cele din urmă, membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au votat proiectul de hotărâre şi vameşii vor primi o construcţie provizorie de la ISU.