Un accident ce a avut loc luni după amiază se putea transforma într-o tragedie, după ce şoferul unui autoturism Mercedes a rupt cu maşina o ţeavă de gaz.
S-a întâmplat pe strada Luceafărului din municipiul Dorohoi, când şoferul maşinii, un tânăr de 33 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă la stânga şi a ajuns cu maşina într-un gard izbind violent şi o ţeavă de gaz ce s-a rupt.
La locul accidentului s-au deplasat echipaje de pompieri, poliție și echipe operative din cadrul EON care au oprit furnizarea gazului.
Pompierii au asigurat zona și au îndepărtat pericolul unei posibile explozii, iar polițiștii au început cercetările pentru stabilirea cauzelor exacte ale producerii accidentului.
Potrivit reprezentanţilor IPJ, şoferul urmează să fie sancţionat contravenţional pentru neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.
One thought on “FOTO Panică în urma unui accident. Un şofer a intrat cu un Mercedes într-o conductă de gaz”