Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în intervalul 29 mai-11 iunie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, până la mijlocul primei săptămâni de prognoză, vremea va deveni deosebit de caldă, apoi temperatura aerului va marca o scădere, așa încât regimul termic se va apropia de cel ce ar fi specific perioadei. Mediile maximelor se vor încadra între 21 și 29 de grade, cu cele mai ridicate valori în data de 31 mai. Valorile medii ale minimelor vor fi cuprinse între 10 și 14 grade. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, tendința temperaturii aerului va fi de creștere, însă ușoară și treptată, iar majoritatea valorilor ce urmează să se înregistreze vor fi apropiate de cele normale în această perioadă din an. În medie, vor fi maxime cuprinse între 22 și 26 de grade și minime între 9 și 13 grade. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată la sfârșitul primei săptămâni și pe parcursul celei de-a doua. Cantitățile de apă pot fi mai însemnate în perioadele 31 mai-2 iunie și 5-7 iunie.
LA MUNTE Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă, chiar deosebit de caldă, până la finalul lunii mai. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni variațiile termice nu vor fi semnificative de la o zi la alta și de la o noapte la alta. În medie, vor fi maxime cuprinse între 14 și 18 grade și minime între 5 și 10 grade – în prima săpămână, iar în cea de-a doua maximele vor oscila în jurul a 16 grade și minimele se vor încadra între 5 și 8 grade. Manifestări specifice instabilității atmosferice sunt de așteptat îndeosebi după-amiaza și la începutul nopților, cu o frecvență mai mare începând cu data de 1 iunie, iar cantități de apă mai însemnate se pot cumula în special în intervalele 1-3 iunie și 5-7 iunie.