Nu am niciun dubiu că pentru orice om normal din Botoșani, evenimentul marcant al săptămânii trecute a fost deshumarea eroului Mugur Călinescu. Un eveniment de-a dreptul fabulos catalogat însă de mulți ignoranți cu mansardele pe stânga drept banal sau inutil. Aceștia (ignoranții) se împart în două liote: foști slujitori pupincuriști ai sistemului de tristă amintire și tinerii născuți după 90 care nu înțeleg ce mare scofală a făcut puștanul de 16 ani Mugur Călinescu, pentru că ei scriu prostii pe ziduri când vor și unde vor și nu le face nimeni, nimic!
Reamintindu-mi climatul social tenebros și sumbru al anilor 80 nu pot decât să exclam : ”Doamne, ce curaj vecin cu nebunia a avut acest tânăr!” Într-o societate securistă edificată cu sprijinul stahanovist al maiștrilor comuniști cu școala făcută la apelul de seară și de activiștii instruiți la foc automat și înaintați planificat la rangul de ”intelectual”, nu exista individ căruia să nu-i tremure țurțurii de la izmene atunci când era luat în colimator de băieții cu ochi albaștri din clădirea de pe bulevard. De la teama de a-și pierde locul călduț de muncă, rândul la butelie, apartament, frigider sau Telecolorul de vis și până la spectrul negru al pierderii libertății, toate acestea, prezentate explicit sau implicit de trompetele regimului (erau și coarde dar acestea aveau alte atribuțiuni!) anesteziau pur și simplu orice elan sau dorință de libertate, de mai bine.
Așadar, în acele vitrege condiții când aproape toți românii își puneau nenumărate pleșcuțe la fund pentru a și-l proteja de eventualele șuturi ale cizmelor roșii, elevul Mugur Călinescu dă dovadă de o maturitate și un curaj care, realmente au condus instantaneu la transformarea ochilor albaștri în ochi … beliți de mirare. Cu sprijinul devotat al … eternilor și fascinanților turnători (cam unu la zece în orice colectiv sau grupare!) l-au dibuit după ceva timp pe cel mai curajos botoșănean al secolului XX și au început să-l lucreze după … ”procedeele specifice” ale acelor ani. Probabil una din frazele rostite printre dinți de cei care-i împingeau becul între ochi era următoarea : ”Dacă ăsta la 16 ani ne creează atâtea probleme și ne scoate din separeul de la Rapsodia la miezul nopții, vă dați seama ce se va întâmpla când va avea 25, 35 sau 45 de ani?” Nu se știe încă dacă l-au … ”ajutat” să nu mai prindă anii de maturitate. În cazul unui răspuns afirmativ la această dilemă, torționarii și turnătorii deopotrivă ar trebui să suporte consecințele faptelor lor, fără amânări, subterfugii sau acoperitorul text ”nu mi-am făcut decât datoria”. Și-or fi făcut ei datoria și or fi executat ordinele superiorilor dar pentru toate acestea au beneficiat de suficiente privilegii aureolate de niște pensii … neromânești ca să nu mă exprim altfel.
Iar pigmeii politici ai momentului ar trebui să-i cinstească memoria cu o statuie, o denumire de stradă ”Mugur Călinescu” sau alte inițiative care, deși sunt tardive, ar mai drege cumva busuiocul. Mai ales că, trebuie să vă reamintesc dacă ați uitat, avem eroii de doi bani ai răscoluției care beneficiază de drepturi și avantaje deși nu au făcut decât să se îmbulzească la șmenuit în palatul administrativ după ce s-au asigurat că nea Nicu a … fugit de la locul faptei! Și pentru asta, pentru … înălțătorul (în funcții, ulterior!) act de eroism cațavencian, beneficiază de indemnizații, loturi, scutiri și câte și mai câte. Cine este adevăratul erou ? Mugur sau … ”ciulinii” de pe hectarul primit de-a moaca?
One thought on “Marțea neagră: Cel mai curajos botoșănean al secolului XX”