Noul director al Casei Județene de Pensii, Cristina Anton, a declarat, miercuri, după învestirea în funcție, că primul obiectiv pe care și-l propune vizează reclacularea pensiilor persoanelor care au fost încadrate în grupele I și II de muncă dar care nu au beneficiat de majoarea punctajelor anuale după 2011.
”Guvernul a aprobat pe 5 mai completarea normelor metodologice pentru aplicarea Legii 263 din 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, astfel încât să fie aplicate în mod echitabil prevederile referitoare la persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupa I sau grupa a II-a ori în condiții diferite sau condiții speciale de muncă. Este vorba de persoanele ale căror drepturi de pensii au fost stabilite înainte de 1 ianuarie 2011 și care nu au beneficiat de majorarea punctajelor anuale. De asemenea, voi urmări să realizăm în cele mai bune condiții până la finele acestui an aplicarea dispoziției Ordonanței 32 din 2017, care a intrat în vigoare pe 24 aprilie și care sde referă la prelungirea până la 31 decembrie 2017 a perioadei în care se pot încheia contractele de asigurare în sistemul public de pensii, pentru o perioadă de cel mult cinci ani calendaristici anteriori încheierii contractului”, a declarat Cristina Anton.