O nouă amânare în preluarea unor bunuri de la parcul Cornișa. Administratorul public: Nu mai sunt dispusă să țin pe umeri proiectul pentru că mă apasă foarte mult

consiliu local 1Proiectul privind preluarea unor bunuri de la parcul Cornișa de către municipalitate va fi din nou pus în discuții săptămâna viitoare, după ce consilierii nu s-au înțeles nici de această dată asupra acestuia. Consilierii PSD au spus că nu se opun deschiderii parcului Cornișa, însă vor ca bunurile să fie transferate către municipalitate cu respectarea legii, în timp ce primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a spus că nu se dorește decât câștigarea de timp pentru preluarea unor obiecte finalizate la parc, în vederea demarării procedurilor de contractare a serviciilor de mentenanţă și pregătirea personalului care va deservi obiectivele, care, susține primarul, sunt de durată.

like facebookAdministratorul public, Adriana Zăiceanu, a avut o poziție tranșantă în fața consilierilor locali.

Acest proiect Cornișa și pentru care se fac multe afirmații nu este proiectul lui Zăiceanu, a PNL-ului sau PSD-ului. Este proiectul orașului și ar trebui un front comun din partea tuturor pentru că acest proiect are nevoie de o publicitate pozitivă și nicidecum de o publicitate negativă. Acest proiect este unicat, foarte greu, dus de o mână de oameni în niște condiții vitrege, și natura ne-a fost potrivnică și terenul ne-a fost potrivnic. Am ajuns în etapa în care avem 5% și nu reușim să depășim acel 5% și declanșăm multe discuții. Vreți să îl abandonăm sau să ne luptăm politic? Să depunem efort comun să îl ducem la final. Recepția acestui obiectiv se face pe un singur proces verbal. Legislația ne permite ca în momentul în care anumite obiecte din cadrul proiectului se finalizează să poată fi preluate și date pentru pregătirea operării spre operator, care este DSPSA. Dacă nu aprobăm această hotărâre, înseamnă că așteptăm încă maxim trei luni și proiectul va fi funcțional (,,,) Nu este vorba de lipsă de transparență, nu este vorba de rea credință, nu este vorba de nimic altceva, este vorba de o frică generală pe care o aveți pentru că este un proiect uriaș care apasă pe umerii mei și vreți să îl lăsați la mine. Stimați consilieri, nu mai sunt dispusă să îl țin pe umeri pentru că mă apasă foarte mult. Problema nu este de lipsă de transparență, ci de frică”, le-a spus Adriana Zăiceanu consilierilor.

Contrele pe Parcul Cornișa au durat aproape două ore.

 

 

3 thoughts on “O nouă amânare în preluarea unor bunuri de la parcul Cornișa. Administratorul public: Nu mai sunt dispusă să țin pe umeri proiectul pentru că mă apasă foarte mult

  1. Va bateți joc de oamenii acestui oraș !!! Nesimțiților ,mai ales comunistul de Tincu!!! Rușine !!!

  2. Cine a proiectat lucrarea nu raspunde? Dar cine i-a ales, pe ce criterii a facut acest lucru? Pentru asta sa raspunda toti. Cum sa faci lucrarea si apoi sa vezi ca proiectul nu a fost bun. Politicieni idioti si angajat i incompetenti. De asta trebuie sa intre in puscarie, pentru risipirea banilor. Macar pentru asta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *