Consiliul Judeţean Botoşani are un nou consilier, de joi. Este vorba de Gheorghe Rusu, supleant pe lista de candidați ai PSD, la alegerile pentru Consiliul Județean din iunie 2016, care i-a luat locul lui Ionel Nenișcă. Mandatul acestuia din urmă i-a încetat de drept, ca urmare a decesului.
Rusu a depus jurământul în fața consilierilor județeni. El a fost director la Direcția Silvică Botoșani, actualmente fiind pensionar.