Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Galaţi şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi au efectuat, pe 19 aprilie, un număr de 32 de percheziţii la domiciliile şi locuinţele unor persoane de pe raza judeţelor Galaţi, Suceava şi Botoşani, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2016 – aprilie 2017 pe raza judeţelor Galaţi şi Suceava a acţionat un grup infracţional organizat cu extensii în Ucraina, sprecializat în introducerea în România, în mod ilegal, a unor importante cantităţi de ţigări şi în comercializarea acestora.
Grupul infracţional a fost constituit iniţial de către inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Dediu Daniel Lili, Mitrofan Liliana şi alţi făptuitori, inclusiv cetăţeni ucraineni. La grupul infracţional organizat au aderat, în cursul lunii septembrie 2016, inculpaţii Jescu Vasile Cristinel şi Borza Alexandru Iulian.
În cadrul grupului inculpaţii aveau roluri bine stabilite în vederea realizării cu succes şi în condiţii de maximă conspirativitate a activităţilor ilicite.
Astfel, în timp ce inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Petru şi făptuitorii ucraineni aveau rolul de a se ocupa de introducerea în România din Ucraina a cantităţilor de ţigări pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava şi de depozitarea temporară a acestora, inculpaţii Jescu Vasile Cristinel şi Borza Alexandru Iulian aveau rolul de a transporta cantităţile de ţigări către o parte dintre cumpărătorii acestora ce aveau rolul de a se ocupa de comercializarea en detail, fiind utilizat, în acest scop, inclusiv autovehicule ce fuseseră modificate structural în vederea disimulării mărfii de contrabandă.
Inculpaţii Dediu Daniel Lili şi Mitrofan Liliana împreună cu alţi făptuitori au constituit, pe raza judeţului Galaţi, o reţea de distribuţie a ţigărilor preluate de la ramura ce acţiona pe raza localităţii Vicovu de Sus, judeţul Suceava.
S-a stabilit că în perioada de existenţă a grupului infracţional organizat (august 2016 – aprilie 2017) membrii acestuia au introdus în România, din Ucraina, în mod ilegal, peste 150.000 de pachete de ţigări de diferite mărci ce nu aveau aplicate timbre de accizare sau care aveau aplicate timbre de accizare emise de autorităţile fiscale ale statului vecin.
Cu ocazia percheziţiilor efectuate au fost găsite în diferite locaţii, gestionate de membrii grupului infracţional, importante cantităţi de ţigări, respectiv cantitatea totală de 21.129 pachete de ţigări de diferite mărci, care nu aveau aplicate timbre de accizare.
De asemenea au fost identificate şi ridicate autovehicule care aveau practicate modificări structurale artizanale în scopul disimulării unor cantităţi de ţigări, ce erau transportate către beneficarii acestora.
Totodată fost găsită şi ridicată aparatură utilizată de membrii grupului infracţional organizat în vederea realizării activităţilor ilicite de introduce în România a ţigărilor provenite din Ucraina constând în: binocluri de mare putere, aparatură de vedere pe timp de noapte, staţii profesionale de emisie recepţie, aparatură de localizare prin GPS, etc.
Cu ocazia percheziţiei efectuate la garajul deţinut de către inculpatul Dediu Daniel Lili au fost găsite muniţii pentru diferite tipuri de arme şi cantitatea de 21 grame cocaină.
Au fost găsite şi ridicate în vederea indisponibilizării sumele totale de 15.750 lei şi 12.950 euro.
Prin ordonanţele din data de 20 aprilie 2017 s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a inculpaţilor Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Jescu Vasile-Cristinel, Borza Alexandru Iulian, Dediu Daniel-Lili și Mitrofan Liliana.
Dosarul a fost înaintat Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, pentru o durată de 30 de zile faţă de aceştia.
„Prin încheierea de şedinţă din data de 20.04.2017, emisă de Tribunalul Galaţi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii Plamadă Arcadie, Cernescu Mihai Petru, Jescu Vasile-Cristinel şi Dediu Daniel Lili şi măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii Mitrofan Liliana şi Borza Alexandru Iulian. Suportul tehnic a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost desfăşurată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava şi Bacău precum şi a lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi Grupării Mobile de Jandarmi „Alexandru cel Bun” Bacău. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, precizează DIICOT.
One thought on “VIDEO! Percheziții la contrabandiști din Botoșani, Suceava și Galați. Procurorii DIICOT au găsit țigări, arme și droguri”