Vineri: Izvorul Tămăduirii. Ce să nu faci dacă vrei să-ţi fie bine tot anul

Izvorul tamaduiriiIzvorul Tămăduirii. În popor i se mai spune și Boboteaza mică, dat fiind că, în ziua în care este celebrat Izvorul Tămăduirii, apa capătă puteri vindecătoare, binecuvântează. Sărbătoarea are loc în fiecare an, în prima vineri de după Paşte.

Izvorul Tămăduirii. An de an, în cea de-a cincea zi a Săptămânii Luminate, creștinii prăznuiesc sărbătoarea Izvorului dătător de viaţă al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

like facebookÎn această zi, în biserici, la fântâni sau la izvoare se oficiază slujba de sfinţire a apei sau Agheasma Mică, apă care se bea dimineaţa, pe nemâncate, pentru întărire trupească şi sufletească.

În unele regiuni ale țării, preoţii fac şi botezarea caselor credincioşilor cu apă sfinţită.

Cum se ține sărbătoarea – Ce se face la Izvorul Tămăduirii

Unul dintre ritualurile respectate încă în unele părți ale țării este Fântâniţa. Obiceiul constă în căutarea izvoarelor de apă, construcția și curățarea fântânilor, crezându-se că, astfel, acestea nu vor seca niciodată și vor fi mereu bune.

Izvorul Tămăduirii. Credincioșii merg la mormintele apropiaților stinși din viață, dau de pomană, îngrijesc locurile de veci și le stropesc cu agheazmă, scrie libertateapentrufemei.ro. Mulți dintre credincioși merg în pelerinaj la bisericile, mânăstirile și izvoarele renumite pentru harurile lor tămăduitoare.

În ziua de vineri nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.

Izvorul Tămăduirii. Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.

Sursa: Realitatea.net

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *