Protestele care au zdruncinat România ultimelor 3-4 luni s-au dovedit a fi exact ca o mantie de omăt pentru pesediștii botoșăneni. Totul era alb, frumos, idilic și bucolic, așa ca pe la noi, la țară. Odată cu ”topirea” freneziei străzii, au rămas la vedere mizeriile, intrigile, nemulțumirile și vendetele. Nici sintagmele deja clasice și uzate cu ”bănuțul în plus pentru români” și ”creșterea salariilor și a pensiilor” nu au mai avut ecoul scontat, de fapt nici nu s-a mai putut auzi acel ecou din cauza răbufnelilor unor membri marcanți, nemulțumiți de modul în care erau repartizate de la centrul de comandă, sinecurile. Și uite-așa, în ograda PSD-ului, în loc să apară trandafirii și ghioceii, au apărut urzicile, spinii și ștevia. Cele două poluri de putere, dirijate la vedere sau de prin culise de Doina și Costică încep să se ciocnească și să se ciomăgească reciproc provocând nu scântei ci adevărate arcuri electrice. În timp ce senatoarea și-a consolidat poziția de lider cu ajutorul centrului și al câtorva primari și parlamentari (mai exact, trei …ei și o … ea!), președintele de cejeu , datorită pixului fermecat cu care împarte și desparte județul în ”ai noștri” și ”ai lor” are de partea sa o gășcuță consistentă de primari dar și un ”grupuț” de doi parlamentari, reprezentând ambele sexe.
În linii mari așadar, alegerile interne din PSD vor fi de fapt un duel … centru-local sau mai exact, București-Botoșani. Până la urmă, alegerile acestea nu ar trebui să provoace atâtea pasiuni că doar nu e vorba decât de stabilit niște ierarhii, absolut normale în orice organizație, bicefalismul nefiind deloc eficient. Numai că în ecuația aceasta este vorba de partidul care și-a devorat cu o plăcere sadică aproape toți conducătorii (să nu uităm de Dumitru Mocanu, Dumitru Chiriacescu, Mihai Baltă, Constantin Conțac și Andrei Dolineaschi, toți fiind înlăturați de pe tron nu prin alegeri ci prin alte modalități – vorba milițienilor, specifice!). Singurul șef pesedist care a reușit să iasă pe picioarele lui din funcție, fiind Gheorghiță Marcu, ”transferat în interes de serviciu” la minunata ASF. În rest, execuții peste execuții, trădători și uzurpatori, măriri și decăderi ! În aceste condiții, e limpede că cine va ieși pe locul doi va avea exact soarta lui Moș Crăciun, adică trei zile va mai fi băgat în seamă apoi va fi tras definitiv pe linia moartă a partidului. În aceste condiții, nu locul întîi e râvnit de către cei doi ci mai ales … neocuparea locului secund ! Armele ambilor combatanți sunt destul de puternice și eficiente : Doina ocupă o poziție strategică atât la centru cât și pe plan local, apartenența la comisia de control a SRI fiind cireașa de pe tort, în timp ce Costică are cheile vistieriei județului pe mână plus posibilități superioare de a tranzacționa și negocia cu primarii hămesiți din județ, avizi mereu după pușculița cu bani a cejeului. Una peste alta, alegerile de la sfârșitul lui aprilie vor consemna ori sfârșitul politic al lui Macaleți (cu o carieră politică în spate că de-abia o poate duce : director plin și adjunct la APM, prefect de două ori, deputat și președinte de CJ) ori frângerea zborului senatoarei care a urcat tenace, treaptă cu treaptă în partid până în vârful ierarhiei locale. Concluzionând, PSD-ul nu va câștiga un președinte ci se va debarasa de un membru marcant.
Și uite-așa, pe lângă problemele grave și grele ale utopicului program de guvernare, conflictul … domestic care va cunoaște apogeul în preajma zilei celor ce muncesc (apropo, ținând cont de numărul lor tot mare, cred că ar trebui decretată și o zi a … asistaților social!) o să șubrezească și o să anchilozeze multe articulații ale organizației botoșănene. Singura salvare ar putea veni tot de la centru, mai exact de la Olguța-cocuța-cu-punguța care, pe lângă salarii și pensii ar putea dubla și numărul de președinți de organizație la Botoșani, oprind în acest fel războiul … stelelor!
In primul rind nu dau doi bani pe un articol nesemnat Insusi autorul acestui articol cred ca ar trebui sa-si seama cam cum poate fi notat -ca sa ma exprim elegant.
In al doilea rind, neintelegerile de la virful organizatiei PSD Botosani nu dateaza de azi, de ieri, ci dintotdeauna.Semn ca lupta pentru putere se afla la apogeu. Totusi, eu nu cred ca cei citiva ,,competitori” vor deveni distrugatorii unei imagini pozitive pe care botosanenii o au pentru acest partid. De aici si pina la …razboiul stelelor” ( asa cum vede autorul situatia actuala) este cale lunga.Ca sa fim corecti, unii fosti presedinti meritau sa,,dispara” din arena politica – spre ex. Contac si Balta – primul pentru ca transformase organizatia intr-un SRL personal, al doilea ca ,,fugea” ca dracul de tamiie de oameni si de problemele judetului si isi ascundea cum putea viata amoroasa.
Lupta actuala este de alta natura si ar trebui sa se decida o ,,amnistie generala pe timp nelimitat” pentru ca, in caz contrar, nu mai prind ei nici macar un parlamentar la alegerile viitoare. Dupa opinia mea, pe scena politica a judetului Botosani ar trebui sa-si faca aparitia un partid cu totul nou, cu actiuni politice ,, la vedere”, centrat nu pe luptele intestine, ci pe rezolvarea problemelor grave ale judetului.
Războiul stelelor? Poate al găurilor negre!