Ancheta internă făcută de reprezentanții Spitalului Județean, după ce o botoșăneancă a acuzat comportamentul unui medic pe pagina de facebook a spitalului, a scos la iveală faptul că declarațiile acesteia nu sunt întemeiate. Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean, a declarat că în timpul anchetei, persoana care a postat comentarii negative la adresa medicului a fost contactată, aceasta refuzând să furnizeze informații suplimentare.
”Concluziile anchetei interne infirmă afirmațiile postate în spațiul public. Pe scurt: pacienta a fost examinată de medicul de gardă din Unitatea de Primire Urgențe, cât și de medicul de pe Secția Neurologie, diagnosticul stabilit de către aceștia arătând că persoana nu a prezentat o urgență medicală și nu a necesitat internare. Pentru că informațiile nu sunt susținute și nu sunt confirmate, considerăm că a fost afecată atât imaginea spitalului cât și a medicului. Libertatea de exprimare nu dă dreptul unor persoane să afecteze demnistatea unor profesioniști, cu afirmații defăimătoare, calomnioase. Pentru îmbunătățirea serviciilor medicale, a calității actului medical, conducerea spitalului a ținut și va ține întotdeauna cont de reclamațiile, recomandările pacienților sau aparținătorilor, în toate cazurile în care acestea se vor dovedi reale”, a declarat Mihai.
Btoșăneanca a reclamat că un medic ”s-a supărat că a fost trezit din somn noaptea”, în momentul în care a ajuns cu mama sa la spital.
Sigur…corb la corb nu-și scoate ochii. Sunteți sensibili, va supără adevărul. Am fost și eu la medicul respectiv, consulta de după birou, este plictisita de meseria ei, se uita la tine, te întreabă de parcă ar fi psiholog și apoi trage repede concluzii nefondate, în dorința de a fi lăsată cât mai repede în pace…auzisem zilele trecute remarca precum ca: spitalul dăunează grav sănătății. ..parcă e și un sâmbure de adevăr pe undeva.