Lidl România a decis și anul acesta ca toți angajații din cele peste 200 de magazine din întreaga țară să beneficieze de două zile libere de Paște.
Astfel, magazinele Lidl sunt închise pe 16 și 17 aprilie, în prima și a doua zi de Paște. Clienții Lidl pot face cumpărăturile pentru pregătirea mesei de Paște până pe 15 aprilie inclusiv, urmând ca activitatea magazinelor să fie reluată pe 18 aprilie.
Lidl România are în prezent o rețea de peste 200 de magazine la nivel național și peste 5000 de angajați, dintre care peste 4000 lucrează în magazin. Decizia Lidl de a oferi două zile libere de Paște și de Crăciun angajaților din magazine completează demersurile companiei de a răspunde nevoii de timp liber a angajaților.
Pe lângă zilele libere acordate cu ocazia celor două sărbători, angajații din magazinele Lidl beneficiază și de zile de concediu ce cresc progresiv în primii trei ani de activitate în companie. În plus, Lidl este retailerul cu cele mai mari salarii în rândul angajaților din magazine, cel mai mic salariu în companie fiind de 2315 de lei brut, cu bonuri de masă incluse, potrivit unui comunicat de presă al companiei,
One thought on “Vezi programul magazinului Lidl de Paște!”