Elevi de la Eminescu la o simulare academica internationala a unei Adunari Generale a ONU

Un grup de sapte elevi de la Colegiul National “Mihai Eminescu” va participa la o simulare academica internationala a unei Adunari Generale a ONU. Reuniunea se va desfasura sub egida MUN (Model al Natiunilor Unite), sustine Matei Barbu, elev in clasa a XII-a C la Colegiul National “Mihai Eminescu”, membru al unui curs de jurnalism la Colegiul National “A.T. Laurian”.

La eveniment vor participa cca 650 de delegati si profesori din Australia, Austria, Bahrain,  Burkina Faso, China, India, Nigeria,  Romania, Africa de Sud, Elvetia, Marea Britanie, Turcia si multe altele. Reuniunea va avea loc in perioada 21-24 martie la Sankt Petersburg.

Cei sapte botosaneni se numara printre putinii tineri din Romania acceptati de comitetul de organizare in urma experientei acumulate cu ocazia unor evenimente similare organizate la Thessaloniki in Grecia, s.a.

Browserul nu permite afişarea acestei imagini. In cele 3 zile efective de proiect elevii se vor constitui in comitete, fiecare avand propria tema de dezbatere. Comitetele astfel formate vor trebui sa incheie aliante intre ele si sa formuleze o rezolutie finala asupra temei alese, ce va fi votata in Sesiunea Plenara a Adunarii Generale MUN.

Iata si componenta echipei: Arosoaie Aida, Barbu Matei, Ciubotariu Marius, Lohan Madalina, Oprisanu Bristena, Poleac Diana, Simon Francisc insotiti de doua doamne profesoare de la acelasi liceu prof. Chira Liliana respectiv prof. Chiriac Cristina.

Punctul de maxima importanta va fi ceremonia de deschidere, care va avea loc in catedrala Smolny, una din operele arhitectului Rastrelli, creatorul Palatului de Iarna.

Scopul principal al organizarii anuale a sesiunilor MUN este instruirea participantilor cu privire la legile civile, evenimente cotidiene, comunicare eficace si diplomatie multilaterala.