Doi botosaneni, Vasile I. de 42 de ani si Adrian M. de 28 de ani, sunt arestati in Venezuela fiind banuiti ca fac parte dintr-o retea internationala de trafic de droguri.
Retinuti in iunie 2009 pe Aeroportul International "Simon Bolivar", in timp ce incercau sa se imbarce la bordul unui avion cu destinatia Spania, acestia au fost condusi la spitalul din San Jose, unde au fost supusi unor investigatii medicale. Ulterior, anchetatorii au scos din stomacul lor 1,866 kilograme de cocaina puritate 76%.
In prezent, mai mult de 40 de romani sunt arestati in Venezuela fiind banuiti ca ar face parte dintr-o retea de trafic de droguri. Din totalul acestora, 20 au fost deja condamnati, pedepsele fiind in general de doi-trei ani de inchisoare. Pentru cei care isi transforma stomacul in "valiza", pedepsele pot ajunge pana la sapte ani de carcera.
Autoritatile din Botosani nu au date despre soarta celor doi si sustin ca nu au fost informate despre acest caz. "Nu am primit nicio informatie in acest sens, intrucat astfel de date sunt transmise doar Ministerului de Externe", a precizat comisarul sef Andrei Nichitoi, seful Brigazii de combatere a crimei organizate. In schimb, informatia a fost confirmata de angajatii Serviciului de pasapoarte, care au primit notificari despre situatia botosanenilor prin intermediul misiunilor diplomatice.
Curieri platiti cu mii de euro
Cazul nu este singular. Anul trecut, in urma anchetei declansate in dosarul "Heroina de la Iulius Mall" din Suceava, procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au anihilat o retea internationala specializata tot in traficul de droguri.
Gruparea ar fi racolat 93 de tineri, cei mai multi din judetele Suceava si Botosani, care ar fi transportat diferite cantitati de droguri de mare risc pe relatiile Turcia -Europa de Vest, Turcia -China sau America de Sud -Vestul Europei.
"Pentru fiecare transport, curierii erau platiti cu sume cuprinse intre 2.500 si 4.000 de euro, iar racolatorii acestora primeau intre 1.500 si 3.000 de euro pentru fiecare curier de droguri racolat", se arata intr-un comunicat al procurorilor DIICOT.
De altfel, peste 50 de curieri ar fi fost arestati anul trecut, in Italia, Guineea, Belgia, Germania, Olanda, Norvegia, Cehia, Turcia, Venezuela, Romania, Brazilia, Argentina, Peru, Uruguay, Grecia, Franta, Irlanda, Spania, Ecuador, Mauritius si Elvetia.