„Cuvinte mult prea puţine şi fără esenţă. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost coleg și prieten NENIȘCA IONEL- consilier județean, un om deosebit de o aleasă omenie.
O rugăciune, un ultim omagiu, flori şi multe lacrimi este tot ce îi putem oferi acum când Dumnezeu a hotărât să îl cheme la El.
Fie ca bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică printre aleşii Săi, iar familiei îndurerate, un sincer gând de mângâiere şi alinare, dar și putere pentru a trece mai uşor peste această cumplită despărţire.
Transmitem un pios omagiu noi, prietenii din cadrul Organizației Județene PSD Botoșani. Odihnească-se în pace!”
senator Doina Federovici, președinte al organizației județene a PSD