Una dintre cele mai importante instituții din județul Botoșani rămâne fără șef. Este vorba de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) al cărui șef, Stelian Meţler, s-a pensionat.
Mețler a împlinit, joi, 65 de ani și, potrivit legii, a fost obligat să iasă la pensie. Acesta a lucrat în cadrul ITM o perioadă de 14 ani, iar timp de nouă ani a condus instituția, fiind unul dintre cei mai longevivi șefi de deconcentrate.
Conducerea ITM va fi asigurată de Daniela Lozneanu, cea care ocupă în prezent funcția de inspector șef adjunct al instituției.
Pensionarea domnului Metler Stelian reprezinta o pierdere uriasa pentru ITM Botosani si pentru siguranta salariatilor din judet.
Un profesionist desarvasit si un om de exceptie.