Un secretar de stat cere amendarea funcționarilor din instituțiile publice care solicită ștampile pe actele depuse de firme.
Harry Ilan Laufer, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, a declarat, miercuri, în cadrul unei discuții cu oamenii de afaceri din Botoșani, că este extrem de deranjat că, deși obligativitatea ștampilei a fost eliminată, există foarte multe instituții în care aceasta este cerută cu insistență.
Prin urmare, el a spius că va solicita modificarea cadrului legislativ actual, astfel încât să fie introduse amenzi pentru funcționarii publici care cer ștampila.
„Ca să vedeți câte reminescențe existe, cât de puternic este impregnată în constiința noastră ștampila. Am eliminat-o din lege, dar ea este obligatorie, Vom cere sancțiuni, chiar financiare, pentru acei funcționari care fac asta”, a spus Laufer.
One thought on “A aruncat bomba la Botoșani! Un secretar de stat vrea amendarea funcționarilor care mai cer ștampile pe acte”