Bolnavii internați la Spitalul Județean scot bani din buzunar pentru medicamente. Un botoșănean susține că suferă de scleriza multipla, iar în momentul în care s-a internat la Spitalul Județean a fost pus să cumpere medicamentele. Bolnavul spune că a fost pus să cumpere și vitamina B, care nu se găsea în farmacia spitalului.
”De curând am fost internat la Spitalul Mavromati Botosani, dar din pacate a trebuit să-mi cumpăr medicația, solu-medrol, că mi-a zis medicul că aici se cumpăra toate. Nici vitamina B nu era în farmacie. Noroc că am reusit să-mi cumpăr ca altfel boala mea incurabila se agrava. Mă întreb: conducerrea spitalului nu poate aduce macar o vitamină în farmacia spitalului? În 2015 a trebuit sa cumpar medicația, mă gândeam că s-a schimbat ceva dar a devenit mai rău”, a spus botoșăneanul.
Reprezentanții Spitalului Județean spun că medicația la nivelul spitalului este adusă în baza unui plan anual de medicamente care se stabilește în baza referatului medicilor de pe secție.
”În acest moment în farmacie există Vitamina B. În situația în care la nivelul secției pot fi situații punctuale când lipsește un anumit medicament din spital, în această situație medicul curant are obligația să întocmească un refarat de necesitate prin care să solicite respectivul medicament către conducerea spitalului”, a declarat medicul Ștefan Bercea, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.
De si sunt parte a sistemului de sanatate mi s-a intamplat ca in UPU nu numai infirmierele sa aiba un comportament neadecvat dar si medicii….cu parere de rau spun asta!