Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura ( A.P.I.A.) Centrul judetean Botosani, informeaza pe toti producatorii agricoli care au cerut subvenții de la APIA în Campania 2016, mai exact sprijinul cuplat pentru lucernă și soia,ca trebuie să depună la agenție documente justificative. În caz contrar, plata subvenției nu poate fi efectuată!
Pentru sprijinul cuplat vegetal, fermierii trebuie să prezinte la APIA o serie de documente doveditoare prin care demonstrează că au realizat producția impusă de regulamentele europene ,dar și pentru alte condiții de eligibilitate.
SOIA – 31 martie a anului următor anului de cerere curent, adică 2017
Documente de prezentat obligatoriu la APIA:
-Note de intrare/recepţie a furajelor de soia procesate pentru consumul cu animalele sau păsările pe care le deţine în fermă;
-Factura de achiziţie a instalaţiei de procesare/contractul de închiriere/contractul de leasing al instalaţiei de procesare sau contractul de prestări de servicii pentru producerea de furaje. În cazul în care fermierul nu mai deţine factura de achiziţionare a instalaţiei de procesare, trebuie să prezinte extras din documentele contabile din ultimul an prin care dovedeşte că instalaţia este înregistrată ca mijloc fix. În cazul în care fermierul nu deţine instalaţia de procesare a soiei, poate prezenta contractul de prestări de servicii încheiat cu o unitate de procesare a boabelor de soia;
-Contractul încheiat cu o unitate de procesare a boabelor de soia, în scopul obţinerii de şrot şi ulei de soia sau soia integral extrudată, şi factura fiscală de vânzare sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol în cazul persoanelor fizice, pentru minimum 1.300 kg boabe soia/ha;
-Contractul comercial de vânzare a mărfii şi factura fiscală de vânzare sau fila/filele din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice, pentru minimum 1.300 kg boabe soia/ha vândută;
-Factura fiscală de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea „sămânţă admisă pentru însămânţare”, sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea „Necesar propriu” şi „Interzisă comercializarea” sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă care are echivalenţă sau eticheta oficială care poate ţine loc de document de calitate şi conformitate;
Atenție! În cazul loturilor semincere se prezintă contractul de multiplicare a seminţelor din categoriile biologice prebază, bază şi certificată încheiat cu deţinătorul de soiuri de soia înregistrate/în curs de înregistrare în Uniunea Europeană. Contractul de multiplicare trebuie să fie însoţit de următoarele documente: aviz de expediţie de la deţinătorul soiului către fermier în care trebuie să fie menţionată cantitatea de soia livrată pentru însămânţare, procesul-verbal de însămânţare al fermierului în care trebuie să fie înscrisă suprafaţa însămânţată şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă emis de inspectoratul teritorial pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor de pe raza teritorială unde se multiplică sămânţa.
LUCERNĂ – 31 martie a anului următor anului de cerere curent, adică 2017
Documente de prezentat obligatoriu la APIA:
-Dovada că au realizat anual o producţie minimă de 15 tone/ha masă verde sau 3,75 tone/ha fân;
-Au comercializat cel puţin producţia minimă pe baza contractului încheiat cu exploataţii de creştere a animalelor înscrise în RNE şi a facturii fiscale de vânzare sau a filei/filelor din carnetul de comercializare a produselor din sectorul agricol, în cazul persoanelor fizice; sau
-Au consumat cu animalele pe care le deţin, înscrise în RNE, şi/sau au stocat în vederea consumului cu acestea cel puţin producţia minimă prevăzută la lit. a) obţinută în fermă. Verificarea eligibilităţii se face pe baza consumurilor de furaje normate pe specii de animale, prevăzute în anexa nr. 5, şi a dublului numărului mediu de animale din fermă pe perioada anului de cerere;
-Pentru cultura înfiinţată începând cu anul de cerere 2016, trebuie să facă dovada că utilizează sămânţa certificată
–Factura fiscală de achiziţie a seminţelor şi documentul oficial de certificare a lotului de sămânţă sau Buletinul de analiză oficială, cu menţiunea „sămânţă admisă pentru însămânţare”, sau Buletinul de analiză oficială cu menţiunea „Necesar propriu” şi „Interzisă comercializarea” sau documentul de calitate şi conformitate al furnizorului sau orice alt document echivalent documentelor menţionate emis într-un stat membru al Uniunii Europene sau într-o ţară terţă
Sursa: comunicat APIA
One thought on “Anunțul făcut de APIA către fermierii care au solicitat sprijin pentru lucernă și soia”