Unul din cel mai important curs de apă din zona Moldovei va fi amenajat în vederea combaterii inundațiilor. Râul Jijia va fi amenajat în totalitate pe întreg cursul de apă de 257 kilometri, atât în județul Botoșani, cât și în județul Iați. Guvernul a emis un proiect de hotarare in acest sens, valoarea lucrarilor fiind de 635 milioane de lei (141 milioane euro).
„Se reaprobă caracteristicile principale si indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investitii privind amenajarea râului Jijia, pentru combaterea inundatiilor în judetele Botosani si Iasi. Finantarea obiectivului de investitii se face de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Mediului, Apelor si Padurilor, în limita sumelor aprobate anual cu aceasta destinatie, conform programelor de investitii publice aprobate potrivit legii, din venituri proprii ale Administratiei Nationale Apele Române, precum si din alte surse legal constituite„, se arata in nota de fundamentare a proiectului.
Lucrarea de amenajare va începe din zona amonte de orasul Dorohoi, judetul Botosani, pâna la localitatea Tiganasi, judetul Iasi si se va intinde pe o perioada de sase ani. In prezent, Administratia Bazinala de Ape Prut Barlad, beneficiarul proiectului, a trecut la obtinerea tuturor avizelor pentru demararea lucrarilor.
Lucrarile au început în anul 1989 si s-au derulat pe baza Proiectului de executie la baza caruia a stat nota de comanda aprobata prin Decretul Consiliului de Ministri Nr. 319/1988. Lucrarile au stagnat mai bine de 25 de ani din cauza unor probleme cu terenurile aflate in perimetrul acumularii de apa.
Comunicatul ăsta este cam cum sunt toate in românica cu cap dar rămas in coadă de pește. Deci se amenajează cursul răului Jijia , bun dar la sfârșit apare și o acumulare de apă așa neanunțată. Poate vor cheltui niste bani anul ăsta pentru întocmirea unor hârtii scumpe și fara multa muncă dar in continuare sigur vor fi alte priorități . Vor rămâne lucrările tot așa ca până acum …. în conservare.