Senatorul Lucian Trufin, după declanșarea infringementului pe legea supermarketurilor: Vom face o lege în acord cu UE, care să asigure șanse egale producătorilor români

Dezbatere lucian trufinMiercuri, 15 februarie, Comisia pentru agricultură și Comisia pentru afaceri europene din Senatul României au organizat o dezbatere publică cu privire la aplicarea cadrului legal prin care se reglementează comercializarea produselor alimentare. La această întâlnire au participat reprezentanții ministerului Agriculturii, ministerului Afacerilor Externe, Consiliului Concurenței și ai producătorilor români din industria alimentară din cele 7 domenii de interes național: carne, ouă, legume, fructe, miere de albine, produsele lactate şi de panificaţie.

Senatorul PSD Lucian Trufin, secretar al Comisiei pentru agricultură din Senat, a declarat în urma dezbaterilor că în cazul în care Comisia Europeană nu va accepta argumentele României privind necesitatea ca 51% din produsele alimentare de bază din supermarketuri să fie din producția locală, atunci Guvernul și Parlamentul vor aduce modificări la Legea 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Senatorul a subliniat însă că noua formă a legii va urmări ca producătorii români să aibă șanse egale față de cei europeni și condiții corecte în relațiile contractuale cu marile lanțuri de supermarketuri.

like facebookConsider că este absolut legitim ca Parlamentul României să urmărească interesul producătorilor români, la fel cum parlamentarii francezi, olandezi sau germani se gândesc la producătorii lor. Vom face o lege în acord cu Uniunea Europeană, care să asigure șanse egale producătorilor români față de cei europeni. În prezent, competiția nu e corectă.Există o dictatură a marilor retaileri, iar produsele proaspete și sănătoase din România nu au loc pe rafturile supermarketurilor din cauza celor congelate, de calitate inferioară, din import”, a declarat senatorul PSD.

Trufin a mai explicat că în alte state ale Uniunii Europene s-au găsit soluții de legiferare în acord cu legislația comunitară, dar care asigură totodată șanse de dezvoltare pentru producătorii autohtoni. „Există soluții compatibile cu legislația Uniunii Europene care sprijină producția locală din alte state membre. Consider că statul român are obligația să asigure cetățenilor săi accesul la hrană proaspătă și sănătoasă. Este o chestiune de siguranță alimentară și de sănătate publică, care trebuie tratată cu seriozitate de toate instituțiile responsabile cu securitatea națională”, a precizat Trufin.

Senatorul PSD a mai adăugat că dacă se va impune vor fi operate modificări, însă doar la articolele de lege contestate de Comisia Eurupeană. În schimb vor fi menținute sau chiar dezvoltate prevederile care combat abuzul de poziție dominantă din partea retailerilor față de producătorii autohtoni. „În Legea 321/2009 care este în vigoare la această oră sunt mai multe prevederi care interzic marilor lanțuri de supermarketuri să abuzeze de poziția dominantă pe care o au pe lanțul comercial. Nu au voie să pună în contracte clauze abuzive prin care să pretindă taxe și servicii din partea furnizorilor. De asemenea, legea conține termene clare de plată, pentru produsele proaspete și cele congelate. Dar aceste prevederi se încalcă în mod sistematic, iar furnizorii nu îndrăznesc să reclame situația ca să nu fie scoși din piață. Statul trebuie să intervină cu fermitate și vom crea mecanisme legale pentru combaterea acestui comportament”, a mai subliniat senatorul Trufin.

Sursa: comunicat PSD

 

3 thoughts on “Senatorul Lucian Trufin, după declanșarea infringementului pe legea supermarketurilor: Vom face o lege în acord cu UE, care să asigure șanse egale producătorilor români

  1. Un taran indolent, pentru cine nu-l cunoaste. A facut tot posibilul sa ajunga unde a vrut. Nu-l recomanda nimic. Doar nesimtirea, indolenta , interesul personal, etc. Mi-e si scarba sa mai vb. despre el.

  2. Mai Luciene, tu vorbesti doar de Legea 329, dar de legea concurentei ai auzit?
    Daca da, atunci trebuie sa stii ca legea concurentei este proasta pentru ca ia in calcul un eventual abuz de pozitie dominanta doar daca se sesizeaza o intelegere intre conducerile lanturilor de magazine sau daca pozitia dominanta se poate dovedi ca depaseste cuantumul de 30% la nivel national( ceea ce este destul de greu de demonstrat). Aceasta lege trebuie modificata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *