Victor Ponta este noul presedinte al PSD

Victor Ponta a devenit preşedintele Partidului Social Democrat, obţinând 856 din voturile delegaţilor la Congresul extraordinar, faţă de Mircea Geoană, care a obţinut 781 de voturi.

Ponta a declarat, imediat după anunţarea numărării voturilor, că Partidul Social Democrat are şansa de a arăta că poate să facă schimbarea, că poate să accepte prin vot un preşedinte "enervant de tânăr", că are puterea de a constitui alternativa la puterea PD-L şi la PNL.

El i-a mulţumit fostului lider Mircea Geoană pentru tot ceea ce a făcut cât s-a aflat la conducerea PSD. "Ştiu că celelalte partide vor avea, din nou, în noi cel mai puternic adversar", a adăugat Victor Ponta.

Noul preşedinte al PSD a subliniat că doreşte păstrarea unităţii partidului şi "o tranziţie corectă şi unită" de putere între mandatul său şi cel pe care l-a deţinut Mircea Geoană.

Ecaterina Andronescu, Ioan Calea, Ioan Chelaru, Titus Corlăţean, Rodica Nassar, Robert Negoiţă, Dan Nica, Gheorghe Nichita, Constantin Niţă, Marian Oprişan, Ion Prioteasa, Adrian Severin, Ion Toma, Marian Vanghelie, Valeriu Zgonea sunt cei 15 vicepreşedinţi ai PSD. Postul de secretar general al social-democraţilor a fost câştigat de Liviu Dragnea