Botoşănenii îşi fac dantura pe datorie

Din cauza crizei financiare, tot mai mulţi botoşăneni ajung în situaţia de a solicita stomatologilor dentişti lucrări dentare cu plata în rate sau să fie păsuiţi la plată. Medicii sunt înţelegători, în special cu clienţii vechi, dar şi cu persoanele cunoscute, îi scriu pe datornici pe caiet şi ulterior recuperează banii de la aceştia în rate. Este şi cazul medicului stomatolog Brânduşa Ciornei, preşedintele Asociaţiei Medicilor Stomatologi din Botoşani. Ea spune că are de recuperat bani încă de anul trecut de la patru pacienţi.

„Sunt pacienţi pe care îi cunosc, sumele sunt de câteva milioane la fiecare, dar suntem şi noi indulgenţi. Ştim că este greu, că trăiesc din pensii, din salarii mici şi atunci aşteptăm să aducă banii când consideră ei că pot să îşi plătească datoria”, a spus medicul stomatolog.

Din cauza crizei financiare adresabilitatea botoşănenilor la cabinetele medicilor stomatologi este din ce în ce mai scăzută. Medicii stomatologi spun că pacienţii se adresează mai mult doar în cazul unei urgenţe.

„Sau îşi mai tratează dinţii care consideră ei că sunt strict necesari ca să poată să se alimenteze”, a mai spus Brânduşa Ciornei.

Ca să nu rămână fără clienţi în această perioadă, medicii stomatologi ajung în situaţia de a păsui pacienţii la plată şi câte două-trei luni, în cazul în care aceştia solicită lucrul acesta. Ei spun că numărul pacienţilor care solicită amânarea plăţii la dentist este în creştere. Deşi asiguraţii beneficiază de gratuitate la unele servicii efectuate de stomatologi, din cauza fondurilor insuficiente date de Casa de Asigurari de Sanatate aceştia ajung în situaţia de a plăti întreaga lucrare cu bani din propriul buzunar