20 de milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului pentru inceperea lucrărilor de modernizare a vămii de la Rădăuţi Prut. Mihai Ţabuleac preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani are asigurări de la premierul Emil Boc şi a ministrului Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga că in curand va fi promovat proiectul de hotărare privind alocarea acestei sume pentru amenajarea terenului si a infrastructurii rutiere. Restul de bani, de circa 4 milioane de euro ar urma să fie acordaţi de UE, printr-un proiect european. Din aceştia insă co finanţarea CJ ar fi de circa un milion de euro. Ministrul Vasile Blaga prezent luni la deschiderea vămii provizorie a dat asigurări că in primăvară incep lucrările la modernizarea vămii.
"Am asigurări personal de la ministrul Blaga şi de la premierul Emil Boc atunci cand am avut o discuţie personală cu dumnealui la Braşov că va ieşi foarte curand o HG de alocare a sumei de 20 milioane de lei pentru acest obiectiv", a declarat Mihai Ţabuleac, preşedintele CJ Botoşani.