Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestările de protest autorizate, care se vor desfășura în Piața Revoluției din municipiul Botoșani în perioada 1 – 14 februarie .
Jandarmii botoșăneni, prin dispozitivele de acțiune adoptate în cooperare cu lucrători de poliție și efective de pompieri, vor acționa pentru asigurarea siguranței participanților și respectarea dreptului constituțional privind libertatea de întrunire, dialogul cu manifestanții reprezentând principala modalitate prin care se urmărește asigurarea unui climat civilizat de desfășurare a manifestărilor.
”Reamintim cetățenilor care vor fi prezenți la miting și la marșul anunțat de organizator prevederile legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, potrivit cărora participanții au obligația să respecte recomandările făcute de organizator și indicațiile forțelor de ordine, să nu împiedice desfășurarea normală a acestora, să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice sau obiecte care ar putea pune în pericol siguranța celorlalți manifestanți și să nu se participe la aceste adunări publice sub influența băuturilor alcoolice. Conform prevederilor aceleiași legi, organizatorul trebuie să ia măsuri pentru interzicerea participării persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice sau care se află sub influenţa acestora, precum și pentru îndepărtarea participanţilor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, să îi semnaleze forțelor de ordine”, se precizează într-un copmunicat al Jandarmeriei Botoșani.
Protestele au loc la Botoşani, după ce Executivul a adoptat proiectul de lege privind graţierea şi ordonanţa privind modificarea Codului Penal.
Oameni buni, înjurați PSD şi înjurați Guvernul şi Parlamentul, dar doar în PSD sunt corupți, doar PSD-ul a făcut rău? PNL, ALDE, UDMR, USR şi restul nu au corupți? Demiteți Parlamentul şi ce se va rezolva? Vor veni ceilalți şi va fi la fel! Oameni buni treziți-vă, treziți-vă şi trăiți în realitatea celor 27 de ani de după revoluție!
Uitați-vă la Realitatea TV şi puteți vedea ipocrizia şi prostia uluitoare a unor imbecili!
Iohanis, „Preşedintele nostru scump” ce a făcut în 2 ani şi un strop?
Treziți-vă oameni buni!
Dăcă vreți din nou linişte, corectitudine şi bine în țara asta ar trebui ca toți să plece, toate partidele să dispară!