Uniunea Europeană finanţează un proiect pentru copiii şi tinerii din serviciile rezidenţiale din Botoşani

Fundaţia Hope and Homes for Children Romania anunţă lansarea proiectului "Impreuna azi pentru un viitor independent". Proiectul are o durată de 10 luni şi se va desfăşura in judeţul Botoşani, in parteneriat cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Botoşani. El are in componenţă mai multe activităţi, printre care o evaluare a copiilor şi a serviciilor rezidenţiale pentru aceştia, formare profesională pentru personalul de ingrijire, un ghid de proceduri pentru dezvoltarea abilităţilor de trai independent şi un studiu de monitorizare a rezultatelor. Proiectul are ca obiective creşterea capacităţii profesionale a Fundaţiei HHC Romania, dar şi a partenerului, DGASPC Botoşani, de a furniza servicii de calitate pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă la copii şi tineri instituţionalizaţi. Grupul ţintă cuprinde 300 de copii şi tineri instituţionalizaţi din judetul Botoşani şi 196 de membri de personal care lucrează cu aceştia. Cu excepţia managementului proiectului care va fi implementat la sediul solicitantului, activităţile proiectului vor fi implementate in judeţul Botoşani şi sunt: stabilirea unui climat de colaborare intre cei doi parteneri, elaborarea de instrumente de lucru necesare analizei nevoilor de intervenţie ale grupului ţintă, elaborarea unui Ghid de bune practici pentru o viaţă independentă, profesionalizarea grupului ţintă reprezentat de personalul angajat al partenerului şi evaluarea serviciilor oferite după formarea profesională. Acest proiect vizează creşterea capacităţii instituţionale a partenerului prin: profesionalizarea personalului angajat al partenerului: la finalul proiectului, 196 de membri de personal vor fi formaţi; calitatea crescută a serviciilor oferite: ca urmare a implementării proiectului calitatea serviciilor oferite de partener in cadrul serviciilor rezidenţiale va fi considerabil imbunătăţită.