Nu mai puțin de patru cazuri de gripă au fost confirmate, marți, la Botoșani , de Institutul Cantacuzino, în urma analizelor de laborator.
Este vorba de patru adulți, cel mai tânăr cu vârsta de 18 ani, toţi confirmaţi cu virusul gripal AH3.
”În condiţiile în care numărul infecţiilor respiratorii a fost foarte mare, au apărut cazuri şi la Botoşani. Oamenii trebuie să fie conştienţi că au apărut cazuri de gripă şi la noi şi să se protejeze”, a precizat un medic specialist.
La sfârșitul anului trecut a mai fost confirmat un caz de gripă, asta în condițiile în care în județele vecine au fost mult mai multe cazuri. Județului Botoșani i-au fost distribuite până în prezent 5.000 de vaccinuri antigripale.