Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit miercuri, 3 februarie, aproximativ 20.000 de ţigarete, ascunse in autovehiculele şi in bagajele a trei cetăţeni romani, se arata intr-un comunicat al Politiei de Frontiera. Ţigările erau destinate comercializării pe piaţa neagră, valoarea acestora ajungind la aproximativ 4.000 lei.
In cadrul unei acţiuni specifice pe linia traficului ilicit de bunuri, poliţiştii de frontieră de la Detaşamentul de Sprijin Operativ, conduşi de un ofiţer al Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere au oprit pentru control trei autovehicule in localitatea Mihăileni. La controlul executat asupra maşinilor, in bagajele celor trei conducători auto au fost descoperite aproape 20.000 de ţigarete, marca Next, Winston şi Pall Mall, de provenienţă R. Ucraina. Cei trei cetăţeni romani, cu virste intre 20 şi 35 de ani, domiciliaţi in judeţul Botoşani, nu au putut prezenta documente de provenienţă pentru ţigările găsite asupra lor.
Stelian I., Bogdan B. şi Ioan S. au declarat că au cumpărat ţigările din localitatea Mihăileni, de la diverşi cetăţeni, in scopul comercializării in localitatea Botoşani. Lucrătorii noştri au aplicat sancţiuni contravenţionale in valoare totală de 5.000 lei, intreaga cantitate de ţigări fiind ridicată in vederea confiscării.