Un bărbat şi-a incendiat locuința, după ce a vrut să aprindă focul cu benzină

incendiu-acoperisAlte două familii din comuna Avrămeni şi satul Miron Costin (comuna Vlăsineşti), au fost păgubite de foc, în ultimele ore, ca urmare a neglijenţei.

Dacă la Avrămeni furajele din gospodăria unui localnic au fost incendiate de un fumător neglijent care a aruncat ţigara aprinsă la întâmplare, la Miron Costin un bărbat şi-a incendiat bunurile din camera centralei, după ce a vrut să aprindă focul cu benzină.

like facebookPompierii din Săveni au intervenit prompt pentru stingerea celor două incendii izbucnite, unul în a doua zi de Crăciun la prânz, celălalt, astăzi dimineaţă. Astfel, valoarea pagubelor a fost limitată la cca. 5.000 de lei.

S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de cca. 80.000 de lei. În perioada 24 – 26 decembrie, pompierii botoşăneni au avut 95 de misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale. S-a intervenit pentru stingerea a 10 incendii, înlăturarea pericolului de incendiu în cazul a cinci accidente rutiere, asigurarea măsurilor p.s.i. pe timpul desfăşurării unui eveniment cu public numeros, acordarea primului ajutor medical unui număr de 58 de persoane. De asemenea, au executat şi 20 activităţi de recunoaştere în teren şi acţiuni de educare  preventivă în domeniul situaţiilor de urgenţă. Pe timpul intervenţiilor au fost protejate de foc bunuri materiale în valoare de cca. 668.000 lei.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *