SIP pregătește acțiuni în instanță în cazul contabililor și secretarilor șefi de școală

iuliana-nacuSindicatul Învățământului Preuniversitar (SIP) Botoșani va deschide acțiuni în instanță pentru contabilii și secretarii șefi de școală, care au primit salariile diminuate din luna august, după aplicarea Ordonanței privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

like facebookIuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani, a declarat că există un proiect de modificare a Hotărârii de Guvern 582 privind salarizarea bugetarilor, care a fost discutat în ședința de Guvern din 11 decembrie, însă odată cu schimbarea Guvernului și discuțiile pe această temă rămân suspendate.

Acest proiect s-a rezolvat prin introducerea unui articol nou ca personalul didactic auxiliar, care a pierdut sporul de conducere, este vorba de șef contabil, secretar șef și au trecut pe funcții de execuție, să beneficieze de aceleași drepturi salariale pe care le-au avut la 31 iulie 2017. Este proiect de hotărâre de Guvern. Acum nu se mai poate discuta nimic, pentru că vine un nou Guvern. Noi ne-am pregătit documentele pentru acționarea în instanță. Dacă acest proiect devine valabil, atunci se rezolvă problema”, a spus liderul SIP.

După aplicarea acestei ordonanțe, contabilii și secretarii șefi de școală au pierdut și până la 500 lei la salariu.

 

 

One thought on “SIP pregătește acțiuni în instanță în cazul contabililor și secretarilor șefi de școală

  1. Oricum salariile pe care le aveau sunt nejustificat de mari, mai ales daca te uiti cum isi fac unii treaba, vezi diversele adeverinte care se daun la semnat directorilor de catre secretari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *