Un bărbat a ajuns să fie condamnat pentru abuz de încredere, după ce a „uitat” să îi ducă unui prieten banii încasaţi de pe urma valorificării unui animal la abator.
Ioan Druc, din localitatea Vlădeni, s-a dus, în toamna anului 2013, să vândă o bovină la abatorul Florea Carn din comuna Suliţa. L-a rugat şi pe prietenul său, Vasile Iosub să îl însoţească ştiind că cel de-al doilea lucrase la respectivul abator în trecut.
Au predat animalul la abator, însă li s-a spus că banii, respectiv 3030 de lei, nu îi primesc în aceeaşi zi. Proprietarul animalului le-a spus celor de la abator să îi dea banii lui Vasile Iosub şi ulterior acesta îi va aduce lui la domiciliu. Au trecut zilele şi Ioan Druc nu a mai primit banii şi a sunat la abator, iar de acolo i s-a transmis că plata a fost făcută, însă prietenul său nu a mai trecut pe la el.
A început să îl caute, însă nu şi-a recuperat suma şi l-a reclamat la poliţie. În faţa anchetatorilor, inculpatul a spus că de fapt el îi împrumutase, cu un an înainte 3000 de lei lui Ioan Druc şi acesta nu îi mai înapoiase, drept pentru care a reţinut banii pe animal. Explicaţia a picat în faţa instanţei ce l-a condamnat, marţi, definitiv la trei luni de închisoare cu suspendare şi l-a obligat să îi înapoieze suma primită de la abator.