Apa Grup a predat gestiunea serviciului de apă noului operator regional Nova Apa Serv

Consilierii judeţeni au aprobat joi delegarea gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare prin concesiune noului operator de apă Sc Nova ApaServ Sa. Părţile semnatare ale noului contract sunt Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "AQUA" Botoşani, in numele celor 49 unităţi administrativ-teritoriale asociate şi noul operator regional SC Nova ApaServ Botoşani. Prin aprobarea de către Consiliul Judetean Botosani si celelalte consilii locale asociate a Contractului unic de delegare, noii societăţi i se atribuie competenţele şi responsabilităţile proprii privind gestiunea serviciului de apă şi canalizare, concesionindu-i-se bunurile ce fac parte din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare.

Potrivit lui Maricel Georgescu, managerul SA Apa Grup SA, din acest moment, se pot demara demersurile pentru obţinerea de la ANRSC (Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice) a licenţei de operator, in termen de 3 luni de la data semnării contractului, odată cu obţinerea sau depunerea cererii de solicitare a autorizaţiilor de mediu şi de gospodărire a apei. In acel moment se poate spune că intră in vigoare contractul unic de gestiune. In paralel, SC Nova ApaServ va trebui să-şi organizeze structura de personal necesară funcţionării, să preia contractele cu utilizatorii serviciilor de apă şi canal, să incheie contractele cu furnizorii de materii prime, utilităţi şi servicii, dar să preia şi instalaţiile, terenurile şi clădirile fără care nu poate presta serviciul. Bunurile publice care fac obiectul contractului aparţin unităţilor administrativ-teritoriale in cauză. Concesionate in prezent la SC Apa Grup SA, acestea vor fi predate noului operator regional pentru operare.

Contractul de delegare mai prevede că tarifele la apă şi canalizare nu vor fi modificate in urma inceperii funcţionării noului operator şi propune o redevenţă de 3% din veniturile realizate din activitate, sume pe care Nova ApaServ va trebui să le vireze către ADI "AQUA" in schimbul delegării serviciului, acestea urmind să fie utilizate pentru alimentarea unui Fond de intreţinere, inlocuire şi dezvoltare.

Indicatorii de performanţă, referitori la calitatea serviciului şi relaţia cu utilizatorii, vor fi pentru inceput cei din regulamentul serviciului aprobat la sfirşitul anului trecut. Un studiu de specialitate va stabili ulterior nivelul indicatorilor, in funcţie de condiţiile concrete de derulare a contractului, indicatorii de performanţă trebuind să fie indepliniţi de către SC Nova ApaServ.

Noul operator va prelua drepturile si obligaţiile financiare din programele cu finanţare externă, precum MUDP II, SAMTID sau ISPA şi, dacă va obţine avizele necesare, va putea să funcţioneze deplin, cel mai probabil, spre sfirşitul lunii mai.

"Fără datorii la stat, prezentindu-se ca operator regional controlat de ADI AQUA, SC Nova ApaServ va indeplini criteriile de eligibilitate cerute de Uniunea Europeană pentru a accesa fondurile de circa 100 de milioane de euro necesare investiţiilor in reţelele botoşănene pentru apă şi canalizare. Cu actualul operator de apă este imposibil pentru Botoşani să acceseze fondurile de pe axa 1, POS Mediu", explică Mihai Ţibuleac, preşedintele Consiliului Judeţean