Spitalul Județean a scos la concurs noi posturi de asistenți medicali și infirmieri, iar concurența este una destul de mare. Pe cele două posturi de asistent la Secția Neurologie s-au înscris nouă candidați, iar pe un post de infirmier pe aceeași secție doi candidați. Concursul va avea loc pe 5 decembrie.
Vezi aici rezultatele la selecția dosarelor Neurologie!
Un post de asistent medical a fost scos la concurs și la Blocul Operator. Pe acest post s-a înscris doar un candidat, respectiv Beatrice Borcea, care a fost admisă la selecția dosarelor, iar pe un post de infirmier s-au înscris două persoane: Maria Bulgaru și Simona Viziteu, ambele admise la selecția dosarelor. Concursul la Blocul Operator va avea loc pe 7 decembrie.
Zeci de posturi de asistenți și infirmieri au fost scoase anul acesta la concurs de către Spitalul Județean.
De asemenea, trei candidați s-au înscris pe postul de medic specialitatea anatomie patologică, scos la concurs tot de Spitalul Județean. Este vorba de medicii Anca Marilena Buliga, Alex Sebastian Pânzariu și Elena Sandu, toți fiind admiși la selecția dosarelor. Pe postul de medic UPU Secția pediatrie s-a înscris Anca Florentina Burecic, iar pe unh post de biolog sunt trei candidați: Oana Saucă, Iuliana Federovici și Ionel Chițan.