Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care ziua de 1 iunie, când se celebrează Ziua Copilului, este declarată zi de sărbătoare legală, devenind astfel zi nelucrătoare la nivel naţional.
Propunerea legislativă pentru modificarea articolului 139 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii a fost semnată de parlamentari de la toate partidele parlamentare şi a fost adoptată de Parlament în unanimitate.
Scopul propunerii legislative este ca de Ziua Copilului, pe 1 iunie, părinţii să beneficieze de o zi liberă, pentru a putea să petreacă mai mult timp cu copiii lor.
1 iunie devine astfel a 14-a zi liberă din an, după 1 şi 2 ianuarie, 24 ianuarie, prima şi a doua zi de Paşte, 1 mai, prima şi a doua zi de Rusalii, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie şi 25 şi 26 decembrie.
24 ianuarie (marţi ) — Ziua Unirii Principatelor Române
16 aprilie 2017 (duminică), 17 aprilie (luni) — Paștele
1 mai (duminică) — Ziua Muncii
4 iunie ( duminică), 5 iunie ( luni)— Rusalii
15 august (marţi ) — Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (joi ) — Sfântul Andrei
1 decembrie (vineri ) — Ziua Națională a României
25 decembrie (luni ), 26 decembrie (marţi ) — Crăciunul
Codul Muncii prevede 13 zile libere acordate cu ocazia sărbătorilor legale, respectiv câte două zile pentru Anul Nou, Paşte, Rusalii şi Crăciun şi câte o zi pentru Ziua Internaţională a Muncii, Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Andrei şi Ziua Naţională a României. În plus, Guvernul a decis ca şi Ziua Unirii Principatelor Române (24 ianuarie) să fie zi liberă.
Sursa: RomâniaTV.net