Conducerea Spitalului Județean „Mavromati” a decis suplimentarea temporară a paturilor pe Secția de Ortopedie, din cauza numărului mare de bolnavi în această perioadă. Medicul Ștefan Bercea, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean, a declarat ca pentru a face față situației, au fost aduse paturi de la Unitatea de Primiri Urgențe.
”La secția de Ortopedie s-au prezentat foarte mulți pacienți cu fracturi la nivelul membrelor, motiv pentru care adresabilitatea este foarte mare. Din acest motiv, suntem nevoiți să utilizăm paturile din UPU până la externarea pacienților. Activitatea este în principiu afectată, pentru că blocând un număr de paturi, acestea nu mai pot folosite la Urgențe ”, a spus Bercea.
Reprezentanții spitalului se așteaptă ca în perioada următoare să crească și mai mult adresabilitatea. Pe Secția de Ortopedie sunt 43 de paturi și zilnic sunt luate de la UPU unul sau două paturi.