Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean a fost audiat, marţi, de judecătorii Tribunalului Botoşani în dosarul de corupţie în care a fost trimis în judecată de DNA. Florin Ţurcanu a cerut iniţial, prin intermediul avocaţilor săi, ca şedinţa să nu fie publică, însă instanţa a respins cererea motivând că nu sunt motive întemeiate pentru acest lucru.
În cadrul declaraţiei sale Florin Ţurcanu a menţionat că a vrut să îl ajute pe socrul său, Aristomel Anuşcă, să ridice nişte anxe pentru a depozita vinul, nicidecum o casă, pe un teren pe care îl avea la Lebăda. A discutat cu Verginel Gireadă, despre care ştia că are o relaţie bună cu Marcel Bârsan. A avut o singură întâlnire cu omul de afaceri, în care i-a explicat situaţia socrului său şi nicidecum nu s-a discutat ca firmele controlate de Marcel Bârsan să câştige licitaţii.
„Cunosc familia Bârsan din 2007, am o relaţie de amiciţie, am vizitat fermele şi am participat la înmormântarea părinţilor. În 2013, m-am căsătorit şi socrul meu a fost interesat să îşi cumpere un teren unde să îşi depoziteze vinul pe care îl obţinea de pe o plantaţie de la Frumuşica. Pe 27 iulie 2013 a cumpărat terenul şi mi-a spus că vrea să facă o investiţie pe acel teren, dar nu are suficienţi bani. Am vrut să îl ajut şi am vorbit cu Verginel Gireadă despre modul cum aş putea să îl ajut. Mi-a spus că ştie că Marcel Bârsan face astfel de construcţii. Gireadă mi-a spus că are o relaţie strânsă cu Bârsan şi ar putea să îl determine să înceapă lucrarea în condiţiile impuse de noi. Am mers în comuna Roma acasă la Bîrsan şi i-am spus situaţia socrului. Bârsan a spus că e de acord şi de atunci nu m-am mai întâlnit în privat, decât cu prilejul îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, cum ar fi vizitele făcute pentru supravegherea lucrărilor de deszăpezire. Nu am avut nici un fel de descuţie despre vreo eventuală pretenţie a lui Bârsan de a câştiga anumite lucrări prin intermediul CJ. În decembrie 2013 s-a finalizat lucrarea şi socrul trebuia să facă plăţile. Eu l-am sprijinit cu banii de la nuntă, 90.000 de lei. Nu am avut nici o discuţie cu primarii din Dângeni şi Avrămeni despre anumite lucrări ce ar fi date Cornell s Floor. Eu nu am o relaţue bună cu cei doi primari”, a declarat Florin Ţurcanu.
De celalată parte, Marcel Bârsan, audiat la acelaşi termen, a recunoscut că i-a construit casa prin intermediul firmei cumnatălui său. Acest lucru era o cerinţă a lui Florin Ţurcanu, având în vedere că firma cumnatălui nu avea contracte cu statul. S-au întâlnit personal de două ori, apoi îi transmitea stadiul lucrărilor prin intermediul unui consilier, Ştefan Codău, bănuind că Ţurcanu nu vrea să fie văzuţi împreună. Ţurcanu i-a transmis că poate merge la primăriile Avrămeni şi Dângeni şi să le spună că firma lui poate executa lucrările de care cei doi primari au nevoie. De asemenea omul de afaceri i-a spus că este interesat de două lucrări licitate de Consiliul Judeţean, reabilitarea Mănăstirii Coşula şi a drumului judeţean ce traversează comuna Cristeşti.