Un expert independent din țară va face selecția noilor administratori de la Urban Serv

simion drelciucSocietatea Urban Serv a contractat serviciile unui expert independent din București, care se va ocupa de selecția noilor membri ai Consiliului de administrație. Simion Drelciuc, directorul Urban Serv Botoșani, susține că luni s-a semnat contractul și urmează ca expertul independent să demareze procedurile pentru selecția noilor administratori. Drelciuc susține că legislația privind desemnarea membrilor în CA-ul unei societăți este mult mai strictă.

like facebookPentru prima dată, toată implementarea respectivei proceduri este urmărită de autoritatea publică și Ministerul de Finanțe. În maxim zece zile va publica criteriile pe care trebuie să le îndeplinească viitorii candidați, selecția dosarelor, după care urmează procedurile de selecție. Până la sfârșitul anului ar trebui ca procedură de selecție să fie finalizată, urmând ca în partea a două, autoritatea publică să pună la dispoziția celor selectați scrisoarea de intenție. Ei vor spune că vor de la viitorii administratori, iar aceștia vor spune în scrisoarea de intenție cum văd să ducă la îndeplinire ceea ce dorește autoritate publică. Noii membri vor fi aleși de AGA, iar din rândul lor se alege președintele. Decizia finală este a acționarului”, a menționat Drelciuc.

Numărul de membri în CA de la Urban Serv se menține la cinci.

 

One thought on “Un expert independent din țară va face selecția noilor administratori de la Urban Serv

  1. Da asa este, se cunoaste deja metoda!
    Se va aplica metoda MODERN CALOR, cu subiectele primite dinainte, iar din cei inscrisi, vor reusi tot cei existenti!!
    Asta da schimbare!
    BRAVA!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *