O școală din județ, inclusă în Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar. Ce sumă a fost alocată!

elevi la oreElevii din comuna Ungureni vor beneficia de Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar. Programul este descris într-o ordonanţă de urgenţă aprobată de Guvern pe 26 octombrie şi publicată în Monitorul oficial din 1 noiembrie.

like facebook Astfel, în perioada desfăşurării activităţii didactice, preşcolarilor şi elevilor din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat se acordă, cu titlu gratuit, un suport alimentar, constând într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar.

Printre unităţile – pilot se află şi Liceul tehnologic Plopenii Mari  din Ungureni, suma alocată pentru finanţarea programului fiind 848.000 de lei.

Unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile-pilot le vor fi acordate sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru bugetele locale.

Sumele pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale sau din alte surse de finanţare.

Procedura de atribuire a contractelor de furnizare a pachetelor alimentare organizează la nivelul fiecărei unităţi administrativ – teritoriale.

Cum la Ungureni nu prea este cum asigura mese calde, se va merge, probabil, pe asigurarea pachetelor alimentare. De reţinut este că acest program vine să înlocuiască „laptele şi cornul” şi cel privind fructele proaspete”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.

El spune că 840 de elevi din comuna Ungureni vor primi acest pachet.

La închiderea programului-pilot, în urma analizei realizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, pe baza rezultatelor obţinute şi interpretate lunar, pe parcursul derulării proiectului, prin hotărâre a Guvernului, se va decide asupra oportunităţii extinderii acestui program la nivel naţional, respectiv asupra modalităţii de implementare.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *