Copil fără buze, nas şi cerul gurii, operat la Iaşi

bebelus la spitalUn caz extrem de rar a fost operat zilele acestea la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iaşi.
Un nou-născut de doar 28 de zile din Botoşani pre­zenta o malformaţie cranio-facială rară, lip­sindu-i elementele centrale ale feţei. Concret, acestuia îi lipsesc buzele, nasul, cerul gurii, musculatura şi ţesutul de pe faţă, iar o parte din emisfera cerebrală împreună cu învelişurile atârnau în gură. Acesta a fost adus la spitalul din Iaşi în cursul zilei de luni, intervenindu-se chirurgical imediat.
„Concret, exista o comunicare liberă între craniu şi faţă, iar din această cauză se sufoca, nu putea să înghită, iar o parte din creier îi atâr­na în gură. În cursul nopţii de ieri (n.red. – luni) s-a repoziţionat creierul, s-a rezolvat defectul cranio-oral şi s-a închis cu părţi moi pentru că oasele îi lipsesc în zona respectivă. Prima dată trebuia repoziţionat creierul pentru că putea muri oricând. Este un caz disperat, însă medicii fac tot posibilul să îl salveze“, a precizat dr. Radu Terinte, managerul unităţii me­dicale.
Operaţia a fost efectuată de o echipă de medici din care a făcut parte dr. Sidonia Susanu, medic chirurg plastician, dr. Cezar Gheorghiţă, medic neuro­chirurg şi dr. Daniel Rusu, medic ORL.
Aceasta a fost abia prima dintre intervenţii, urmând ca la vârsta de trei luni să i se refacă palatul moale şi buzele, pentru a se putea alimenta normal, la vârsta de doi ani să i se refacă defectul osos prin transplant de material osos, iar după doi ani să înceapă cosmetizările de refacere a feţei.
„Nou-născutul a ajuns la noi cu o malformaţie cranio-facială severă, iar imediat după ce a ajuns a fost supus unei intervenţii chirurgicale, însă vor mai trebui repetate până va fi reparat tot masivul facial. Starea lui după operaţie este una bună, urmează o perioadă îndelungată de spitalizare şi numeroase intervenţii reparatorii“, a precizat dr. Cătălina Ionescu, medic primar pediatru şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
like facebookMedicii ieşeni mai spun că astfel de cazuri sunt extrem de rare, în literatura de specialitate fiind vorba despre opt persoane la nivel mondial, dintre care doar două au supravieţuit.
„Cauza acesteia este necunoscută, poate fi o malformaţie genetică sau una intrauterină. Sunt multe de făcut de acum încolo pentru a se reface“, a completat dr. Cătălina Ionescu.

Sursa: ZiaruldeIaşi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *