O persoană în arest preventiv și alta în arest la domiciliu după perchezițiile de joi. Află numele!

mascati-traficanti-tigariLiderii grupării specializate în trafic de țigări pe care procurorii DIICOT și polițiștii de frontieră au destructurat-o joi au primit măsuri preventive. Unul dintre ei, Florin Matei, a fost arestat preventiv, iar cel de-al doilea, Ștefan Părosu, se va afla în arest la domiciliu la locuința sa din Sarafinești- Corni.

Magistrații Tribunalului Botoșani au admis în parte propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Botoşani, care i-a acuzat pe cei doi de infracţiunea de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia în formă continuată.

like facebookÎn același dosar se află sunb control judiciar și Avornicesei Mihai Emil, Ursu Petru, Gheorgheţu Dănuţ , Ursuleanu Stelian , Rotariu Ionuţ zis Calu şi Irimiea Vasile.

 

One thought on “O persoană în arest preventiv și alta în arest la domiciliu după perchezițiile de joi. Află numele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *