Președintele organizației județene a PNL, Cătălin Flutur, a anunțat din nou, vineri, că va renunța la funcția de conducere din partid, dacă se vor impune pe listele parlamentare din Botoșani candidați din alte județe. El a confirmat faptul că una din propunerile venite de la nivel central a fost aceea ca fostul ministru Sulfina Barbu să se regăsească pe un loc eligibil pe listele din județul Botoșani.
”Există o variantă de acest gen. Informația nu este falsă. Doamna fost ministru Sulfina Barbu la un moment dat a intrat în discuții pentru a fi repartizată pe lista de la Botoșani. Eu am susținut punctul de vedere al organizației, dar decizia finală aparține, conform Statutului, Biroului Politic Național. Dar atâta timp cât noi avem o opțiune de la Botoșani, una din etapele acestui proces de selecție a candidaților la parlamentare a fost depășită la Botoșani prin organizarea Consiliului de Coordonare Județean, cu niște voturi date”, a menționat Flutur.
Decizia finală privind listele de la Botoșani va fi luată luni. Liberalii botoșăneni strâng semnături prin care susțin lista de candidați stabilită în ședința din 1 octombrie.
zise fluturele penal