Un tânăr, de 23 de ani, s-a urcat băut la volan şi a reuşit „performanţa” de a avaria patru autoturisme.
Evenimentul a avut loc, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe Aleea Criva din municipiul Dorohoi când B.M. a intrat cu maşina în alte trei autoturisme parcate.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, reultând o concentraţie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge”, se arată într-un comunicat al IPJ