Un accident feroviar soldat cu două victime a avut loc, vineri, în localitatea Grănicești din judeţul Suceava. O mașină VW cu numere de Botoșani, în care se aflau doi bărbați, a fost lovită puternic la o trecere la nivel de cale ferată de un tren personal.
Impactul a fost violent, iar mașina a ajuns în afara părții carosabile, într-o râpă. La fața locului au ajuns de urgență pompierii suceveni, dar ambele persoane au ieșit singure din mașină și nu a mai fost nevoie de intervenția lor.
Șoferul mașinii, un bărbat de 41 de ani, din județul Botoșani, a fost dus la spitalul din Rădăuţi, unde a primit îngrijiri medicale. Pasagerul a refuzat transportul la unitatea spitalicească.
Polițiștii de la Transporturi continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului feroviar.