FOTO Consfătuirea anuală a directorilor de școli, cu președintele Consiliului Județean și subprefect

mihaela-hunca-consfatuire-directori-gabriel-hartieCei peste 100 de directori de școli, dar și autorități locale, șefi ai structurilor Ministerului de Interne,  au participat, vineri, la o întâlnire organizată de Inspectoratul Școlar Județean în cadrul căreia s-a prezentat raportul de activitate al instituției pe anul școlar trecut.

Mihaela Huncă, inspector general al Inspectoratului Școlar Județean, a punctat faptul că anul școlar trecut a fost unul deosebit de bun din punct de vedere al rezultatelor obținute de elevi la examenele naționale, la olimpiadele și concursurile școlare, dar și un an când au fost implementate mai multe proiecte.

like facebookȘefa IȘJ a cerut directorilor de școli să îi ajute pe profesorii care au intrat anul acesta în sistem.

directoro-scoli-1Vă rog să-i sprijiniți pe profesorii care au intrat în sistem, pentru a obține rezultate bune și pentru a avea acea resursă umană de calitate”, a spus Huncă.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții IȘJ au mai prezentat  obiectivele strategice pe anul școlar 2016-2017, graficul de monitorizare și control pentru semestrul I al noului an școlar, însă s-a discutat și despre modul cum sunt pregătite școlile pentru începerea noului an școlar.

 

 

One thought on “FOTO Consfătuirea anuală a directorilor de școli, cu președintele Consiliului Județean și subprefect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *