Direcția Agricolă Botoșani se mărește prin preluarea a două instituții care se desființează. Este vorba de Camera Agricolă, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, și Direcția Monitorizare, Inspecții, Verificare și Control, care se afla în directa coordonare a Ministerului Agriculturii.
Cel mai probabil după unificare director va rămâne Cristian Delibaș, actualul director al Direcției Agricole, urmând ca șefii de la celelalte două instituții să treacă pe posturi de execuție.
”Trebuie să mai apară Hotărârea de Guvern în care să se specifice exact cum se face această reorganizare, organigrama și salariile. Problema este la partea de salarizare, pentru că în cele trei instituții sunt salarii diferite. Nu există o dată exactă pentru această preluare. În momentul în care apare hotărârea de Guvern cu statul de funcții și cu organigrama, atunci vom ști dacă se vor pierde locuri de muncă”, a declarat prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor.