Botoşăneanca de 35 de ani, care a murit în cutremurul din Italia, a fost condusă, vineri, pe ultimul drum
Întreg satul unde s-a născut Maricica Iosub a participat la ceremonialul religios, într-o atmosferă tăcută şi resemnată. A doua din șase fraţi, Maricica a rămas fără mamă de mică şi a trebuit, fiind cea mai mare dintre fete, să ajute la creşterea celor mai mici. „Harnică, deşteaptă şi sărăcuţă”, aşa şi-o aminteşte învăţătoarea sa, doamna Maria Cucu, în timp ce preotul din sat, cunoscând-o de când crescuse, o prezintă ca pe o fată „cuminte, tăcută, introvertită”.
Grijile din familie şi-au spus cuvântul asupra temperamentul Maricicăi, dar şi asupra alegerii sale ca, după terminarea liceului, să plece în străinătate la muncă. Pe rând, i-a chemat la ea în Italia pe toţi fraţii mai mici, singurul rămas acasă fiind Costel, cel care a trebuit să aibă grijă de tata şi care, acum, a fost nevoit să organizeze înmormântarea sorei sale.
Nu mai fusese acasă de doi ani, dar a trimis periodic bani pentru cei rămaşi. Maricica a fost găsită sub dărâmături de fratele mai mic, sosit în Amatrice dintr-o localitate învecinată, imediat după cutremur. Doar faţa sorei sale rămăsese neatinsă de cărămizi.
Zeci de copii din satul din Avrămeni au dus coroanele, la înmormântarea Maricicăi, prima din cortegiu fiind coroana trimisă de premierul Dacian Cioloş şi depusă lângă sicriu de prefectul Dan Nechifor.
