Un saivan şi 30 de tone de furaje au fost mistuite în noaptea de luni spre marţi în urma unui incendiu. Flăcările au fost observate aproape de miezul nopţii la o gospodărie din comuna Roma.
Focul a distrus saivanul de 50 mp şi furajele, pompierii intervenind mai bine de şase ore pentru lichidarea focului. Pagubele au fost estimate la 50.000 de lei, iar cauza probabilă este acţiune intenţionată.