O şedinţă de consiliu local s-a transformat într-un adevărat circ, un consilier local, care era şi preşedintele de şedinţă, fiind înjurat ca la uşa cortului de un consătean. Totul s-a întâmplat la o şedinţă a Consiliului Local din comuna Suliţa când Vasile Boghian a fost apostrofat de Ioan Bălan. Consilierul a cărui imagine a fost afectată a făcut plângere penală şi a deschis și un proces.
Dacă pe latura penală procurorii au clasat cauza, insulta nemaifiind incriminată, pe latura civilă alesul local a obţinut 1.000 de lei daune morale, în condiţiile în care a solicitat 5.000 de lei.
„Martorul audiat în instanță relevă faptul că pârâtul i-a adresat cuvinte jignitoare, a tulburat ședința, înjurându-l pe reclamant, că aceleași lucruri s-au repetat și într-o ședință anterioară, că de fapt i-a fost afectată imaginea punându-l într-o lumină nefavorabilă față de ceilalți consilieri și colegi. Că acesta a terminat o facultate iar pârâtul a continuat să-l jignească spunând că a terminat „dreptul hoților”, se arată în motivarea instanţei.
Sentinţa a rămas definitivă după ce nu a fost atacată de nici una dintre părţi.
domnilor,sunt mulțumit alături de întreaga urbe de modernizarea încă a unui cartier……felicitări!!!!!!Dar Cartierul Primăverii când se va termina de modernizat,asta apropo de modernizarea început în nu știu ce mandat,pentru a nu știu câta oară….?????