Inspectoratul Școlar Județean a programat încă o ședință publică de repartizare a posturilor în învățământ. Potrivit IȘJ, ședința publica de repartizare a cadrelor didactice titulare, prin detașare la cerere prin concurs specific, în ordinea descrescătoare a punctajelor, va avea loc în data de 24 august, ora 10:00 în Aula de la Colegiul Național ”A.T.Laurian”.
În învățământul botoșănean există disponibile încă sute de posturi, atât în școli din mediul urban, cât și în rural.
Vezi aici LISTA POSTURI 18 AUGUST 2016!
Post, domnilor, înseamnă 18 0re! Ori poziţii din listă ci 1 oră, 2 ore etc, nu e post, e fracţiune de post. Şi aici e prostia mare din învăţământ. Un cadru poate alege, până la 18 ore, în câte şcoli vrea el, chiar şi 4-5 şcoli, oriunde în judeţ. A cărui şcoală va fi acest om? Câtă navetă poate face el spre satele judeţului? Asta discutaţi, domnilor jurnalişti!